A murit Ion Ghiţulescu, o legendă a radioului românesc. Celebrul comentator de la „Fotbal minut cu minut” a transmis în România aselenizarea misiunii Apollo 11

0

Ion Ghiţulescu s-a născut la 27 august 1930, la Bucureşti. A parcurs studiile liceale la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, pe care le-a absolvit în anul 1949. În anul 1951, la 10 februarie, devine reporter la secţia sport a Radiodifuziunii Române. Chiar în acel an realizează prima emisiune de sport înregistrată pe bandă de magnetofon, „Cu microfonul printre sportivi”, într-o perioadă în care lumea era înnebunită după emisiuni înregistrate, tocmai fiindcă acestea nu se mai realizeaseră până atunci, după cum scrie Rador.

Începând cu anul 1955, realizează primele transmisiuni în direct de la competiţii sportive, comentând meciul de fotbal CCA București – Energia Petroșani, scor 1-1. În anul 1957, realizează prima călătorie peste graniţă în calitate de comentator sportiv, pentru meciul de fotbal Iugoslavia – România, scor 2-0.

În perioada 1960 – 1989, este şeful Secţiei Sport şi Informaţii a radioului public. În calitate de comentator sportiv, a efectuat peste 1700 transmisii în direct (mai exact 1750 !) de la diverse evenimente sportive, dintre care peste 130 au fost transmisiuni ale echipei naţionale de fotbal.

Printre evenimentele la care a luat parte, ca trimis special al Radiodifuziunii, de unde a realizat transmisii live sau înregistrate, se numără: şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992, 1996), Campionatele Mondiale de fotbal (1966, 1990, 1994), Campionatele Mondiale de handbal.

În anul 1964, în toamnă, i-a propus lui George Ionescu, șeful Radio-televiziunii, să realizeze o emisiune de transmisiuni fotbalistice în direct, după modelele existente la acea vreme în Franța și Italia. În primăvara următoare, în anul 1965, a debutat emisiunea „Fotbal minut cu minut”, din cabina 35, proaspăt construită, un loc din care se puteau realiza 15 legături diferite.

Inițial emisiunea s-a numit „Cu microfonul printre sportivi” și transmitea și alte sporturi în direct, nu doar fotbal, iar „Fotbal minut cu minut” se numea doar miercurea, când erau meciuri din Cupa României. Emisiunea avea 120 de minute, cu un prolog citit de Ioan Chirilă și un epilog al lui Conți Bărbulescu, unul dintre cei mai buni umoriști ai vremii.

În anul 1967, Ion Ghiţulescu a organizat primele emisiuni ale Radio Vacanţa.

În 1969 crainicul Radiodifuziunii a fost cel care, alături de Catinca Ralea (şefa de atunci a secţiei de emisiuni în limba engleză de la Radio România, o excelentă vorbitoare şi traducătoare de limba engleză) şi de eminentul profesor universitar de fizică, Ion Pascaru, a transmis în direct aselenizarea şi cele mai importante momente ale misiunii Apollo 11.

Dintre emisiunile realizate şi prezentate de Ion Ghiţulescu pot fi amintite: Radioprogramul dimineţii de la 6-8 (1967-1990), Matinalul (începând cu anul 1990), Sport şi muzică, Fotbal minut cu minut.

Între anii 1965-1989 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Presei Sportive din România, iar după Revoluţie, între 1990 şi 1996, este numit director al Direcţiei Programe a SRR şi membru în Consiliul de Administraţie, iar în anul 1996 s-a pensionat pentru limită de vârstă, dar a continuat să lucreze în radio, în perioada 1996-2005 fiind consilier la preşedintelui-director general al Radioului.

În septembrie 2002 a realizat ultima transmisiune sportivă în direct, de la meciul de fotbal Gloria Bistriţa – FCM Braşov.