Boală periculoasă la copii. Medicul Mihai Craiu îi ajută pe părinți să recunoască simptomele

0

Renumitul medic Mihai Craiu trage un semnal de alarmă cu privire la o boală care îi pune în pericol pe copii. Specialistul le spune părinților care sunt semnele, la ce ar trebui să fie atenți și când se impune deplasarea la spital. Sunt sfaturi prețioase de care cu toții ar trebui să ținem cont.

Creștere alarmantă a cazurilor grave de hepatită la copil
Medicul Mihai Craiu atrage atenția cu privire la simptomele hepatitei la copii. Specialistul spune că în general copilul cu hepatită se simte mult mai rău decât arată. În ultimele luni s-a observat o creștere alarmantă a cazurilor grave de hepatită la copil. Atât de grave încât 4 copii britanici și cel puțin 2 americani (pentru SUA există doar date preliminare) au trebuit să facă transplant hepatic.

Conform datelor oficiale, este vorba despre 74 de cazuri în Regatul Unit, de câteva în Spania, Danemarca, Olanda (pentru Europa) și SUA. Vorbim despre cazuri extrem de grave care au apărut în doar câteva luni.

Și mai îngrijorător este că medicii britanici spun că numărul cazurilor din martie și aprilie 2022 este mai mare decât toate cazurile raportate într-un an întreg, în 2018 sau 2019.

Toate aceste cazuri foarte grave au fost testate amănunțit și s-au exclus infecțiile cu virus hepatitic A,B,C,E, delta, etc. Nu se știe însă cine este de vină pentru aceste infectări.

Au fost luate în discuție adenovirusul 41, un serotip ce poate produce gastroenterită sau noul coronavirus. Desigur că îngrijorarea se răsfrânge și asupra românilor.

Cum recunoaștem hepatita la copii
Medicul Mihai Craiu vine în ajutorul părinților și enumeră simptomele/semnele care își ajută pe aceștia să recunoască rapid hepatita acută gravă. Astfel, un copil care suferă de această boală prezintă o stare de oboseală extremă, foarte neobișnuită și inexplicabilă prin efortul depus de copil, icter cutaneo-mucos (este galben la piele și la ochi), mâncărimi inexplicabile pe piele (fără semne de boală cutanată).

Alte semne care demonstrează hepatita acută gravă la copii: urina închisă la culoare (ca berea brună sau ca ceaiul negru), scaunele foarte deschise la culoare (scaune acolice, asemănătoare celor pe care le avea copilul în primele luni de viață cât era alăptat la sân sau cu o formulă de primă vârstă). De asemenea, mediul atrage atenția asupra faptului că un copil cu hepatită poate sângera la minime traumatisme sau chiar fără motiv.