Calendar ortodox 25 aprilie 2022. Tradiții din a doua zi de Paște – Lunea Albă

0

Calendar ortodox 25 aprilie 2022. Credincioșii ortodocși sărbătoresc a doua zi de Paști – Darul Învierii. Este prilej de mare bucurie pentru toți cei care au postit și au așteptat Învierea Domnului și sfintele sărbători pascale. Începând din această zi, credincioșii pășesc în Săptămâna Luminată, una dintre cele mai importante din anul bisericesc.

A doua zi de Paște- Lunea Albă

În a doua zi de Paște, cunoscută și sub numele de Lunea Albă, credincioșii ortodocși continuă să se bucure de Învierea Domnului și mărturisesc credința prin salutul tradițional Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat! Este o zi încărcată spiritual, o zi dedicată odihnei și a reîntâlnirii cu cei dragi.

Încă din cele mai vechi timpuri, în Lunea Albă se respectă anumite tradiții, obiceiuri și superstiții. Una dintre cele este cunoscută sub numele de: umblarea cu pască. În unele zone din țară, oamenii obișnuiesc să-și viziteze rudele spre a le anunța de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Pregătesc pentru această ocazie, un coș plin cu bucate tradiționale pascale: pască, ouă roșii, cozonac și drob. Copiii merg în vizită la părinți, finii merg la nași.

Fiind prima zi după Duminica Paștelui, Lunea Albă este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării. Se spune că cei care mor în această zi nu mai trec prin Judecata de Apoi. Potrivit Tradiţiei, astăzi este bine să stropeşti casa cu agheasmă.

Ce reprezintă Săptămâna Luminată, prima săptămână de după Învierea Domnului

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este cunoscută și sub numele Săptămâna Luminată. Iată care este, de fapt, semnificația acestei zile. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiți “luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști.

Se spune că tocmai de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

De asemenea, începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: “Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: “Hristos a Înviat!” și răspund: “Adevărat a Înviat!

Este important de precizată că în prima săptămână de după Paște nu se citește Psaltirea, iar slujbele de înmormântare sunt oficiate de către preoți după o rânduială aparte.