Casa lui Culiță Sterp a devenit atracție pentru turiști. Detaliul surprinzător de pe pereții locuinței

0

În ultima vreme, casa lui Culiţă Sterp a devenit un adevărat obiectiv turistic, și aceasta datorită unui detaliu de pe peretele locuinței. Totul s-a întâmplat de la o idee a Mamei Geta, pe care a avut-o în urmă cu câțiva ani. Acum, și ea dar și copiii ei se minunează că mulți turiști vin să-și facă poze cu ceea ce se află pe peretele casei.

În ultima vreme, locuința în care au crescut Culiță Sterp și frații săi pare să fi devenit un adevărat obiectiv turistic. Geta Guţiu, mama celebrilor săi fii Culiţă şi Iancu, rămâne şi azi uimită de dorinţa turiştilor de a veni în faţa casei sale şi de a-şi face fotografii. Și totul se trage de la ideea pe care a avut-o în urmă cu patru ani, când Culiță Sterp s-a căsătorit cu Carmen de la Sălciua. Atunci ea a avut ideea de a picta pe peretele exterior un cioban cu oi, ținând cont de ocupația familiei sale.

Casa lui Culiță Sterp, căutată de turiști
Mama celebrului concurent de la Survivor dezvăluie că locuința sa a devenit o adevărată atracție turistică. Femeia a precizat că în urmă cu 4 ani, când Culiță s-a căsătorit pentru prima oară. Ei i-a venit ideea de a picta pe unul dintre pereții casei în care locuiesc un cioban cu mioare. Și totuși, ea a ajuns să îi aibă desenați pe casă chiar pe cei doi băieți ai ei, Iancu și Culiță.

Mama Geta este uimită de cât de multă lume atrage vestita pictură de pe casă, deși nu s-a gândit niciun moment că ar avea un așa mare succes. Aceasta a dezvăluit și cum s-a ajuns, de fapt, ca Iancu și Culiță să fie pictați pe peretele locuinței, deși ideea inițială fusese cu totul alta.

„Băiatul acela nu găsea modele şi aşa s-a născut ideea ca în tablou să apară Culiţă. Dar mezinul a dorit şi el acelaşi lucru, aşa că m-am conformat. Aşa se face că-i am astăzi pe ambii băieţi pictaţi pe zidul casei, în cojoace şi opinci, cu câini şi mioare în jurul lor”, a mărturisit mama Geta, pentru Playtech.ro.

Turiștii o ating ca pe sfintele moaşte
Mama Geta a declarat că uneori turiștii exagerează cu această admirație pe care o poartă familiei și se comportă total ciudat. Aceasta spune că sunt și unii oameni insistenți, care nu se mulțumesc doar cu câteva poze sau cu o strângere de mână.

„Mă trezesc că mă ating ca pe sfintele moaşte şi atunci mă gândesc că nu se glumeşte cu lucrurile astea. Dar lumea pare că iubeşte familia noastră. Şi vin mulţi să-şi facă poze cu pictura băieţilor mei, mai ales în weekend! Mulţi îmi zic că băieţii sunt foarte de treabă, iar cei care ne cunosc mai bine îmi apreciază şi fetele. Şi mi se umple inima de bucurie”, mai spune Mama Geta.

Familia Sterp are un magazin de profil
Astfel, Mama Geta deţine în Haţeg şi un mic magazin de desfacere a produselor de acest fel, numit „Iancu şi Geta”. De acolo, lumea poate cumpăra brânză de oaie, urdă, jumări, caş dulce sau ouă de ţară.

Mama Geta are patru copii, Culiţă, Iancu, Ileana şi Geta. Ea a devenit de două ori bunică în acest an. Mai întâi, fiica ei Ileana a născut-o pe Carla Elena, iar apoi a venit pe lume și Milan, fiul lui Culiţă Sterp.