Cât mai țin vijeliile în România. Meteorologii au anunțat la ce să ne așteptăm

0

UPDATE/ Cod portocaliu de vijelii și grindină. Intervalul de valabilitate este 18 august, ora 14:00 – 19 august, ora 06:00. În nordul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70…90 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

Știrea inițială. A fost prăpăd la Suceava unde o furtună puternică a făcut ravagii. Crengi de copaci au fost rupte și au căzut peste mașini, mai multe acoperișuri au fost efectiv smulse de pe blocuri, după ce meteorologii anunțaseră cod roșu de vijelii pentru județul Suceava.

Urmările codului roșu de vijelii în județul Suceava

Mai multe localități din județul Suceava au fost afectate de ploaia torențială, însoțită de vânt puternic cu aspect de vijelie, care s-a manifestat prin rafale de 90 km/h, și grindina de dimensiuni medii și mari.

FOTO ANTENA3

Vijeliile au lovit localitățile: Siret, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Dornești, Bălcăuți, Grămești și Mușenița.

În continuare sunt anunțate fenomene meteo extreme pentru cea mai mare parte a țării. Este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată care expiră pe 19 august, la orele 10.00.

FOTO ANTENA 3

În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova, Oltenia, Transilvania și la munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Meteorologii atrag atenția că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.

FOTO ANTENA 3

Codul galben pentru județul Suceava expiră miercuri, 18 august, la orele 10.00, însă este foarte posibil ca specialiștii ANM să emită alte avertizări care să includă și acest județ.