Ce beneficii ar aduce regionalizarea României, idee susținută de primarul Clujului, Emil Boc

0

Primarul Clujului, Emil Boc, a venit cu o propunere curajoasă: comasarea judeţelor pe regiuni istorice. Prin regionalizare ar putea fi atrase mai multe fonduri europene, iar comasarea judeţelor ar distruge structurile clientelare vechi de 55 de ani. susţine edilul şef.

Regionalizarea României, o propunere controversată. Emil Boc, primarul Clujului, a propus recent regionalizarea României, nu prin modificarea Constituţiei, lucru care ar fi prea greu de realizat, ci prin comasarea judeţelor pe regiuni istorice.
Emil Boc, despre regionalizarea României: „Să avem judeţe sau regiuni cu minimum 800.000 de locuitori. Astăzi doar Suceava, ca judeţ, îndeplineşte această condiţie, în rest toate judeţele din România nu îndeplinesc o asemenea cerinţă şi în consecinţă nu putem absorbi nici fonduri europene şi nici moderniza cu adevărat ţara pentru că există o fărmiţare teritorială foarte mare. Eliminarea acestor structuri, eu le-am numit structuri clientelare de 55 de ani, ar oferi spaţiului public, ocazia unei mai mari transparenţe şi respiraţie democratică în tot ce înseamnă sistem administrativ din România”.

Regionalizarea României, avantaj la atragerea de fonduri UE
Potrivit lui Emil Boc, administraţia trebuie să fie cât mai aproape de cetăţean pentru că vechea lege din 1968, din timpul regimului comunist, avea în vedere principiul centralismului democratic.

„Noi cu un pas suntem în Uniunea Europeană, dar cu un pas suntem în trecut, în comunism prin organizarea administrativ-teritorială a ţării”, a spus Emil Boc, primar Cluj-Napoca.

Emil Boc a amintit că s-a încercat acest proiect de comasare și în trecut: în 2014, s-a ajuns la Curtea Constituțională, dar fiind greșit formulat, proiectul a căzut.

„În 2011, ca premier am încercat comasarea județelor și cred încă în ea. România nu a putut atrage fonduri la nivel regional, pentru că nu îndeplinim criteriile de populație”, spune edilul orașului Cluj-Napoca.

„Regionalizarea va avea o contribuţie majoră la modernizarea acestei ţări”
Chiar dacă primarul Emil Boc vede acest lucru ca fiind o prioritate, edilul Clujului nu are speranţe că se va întâmpla în viitorul apropiat.

„Sunt puţine şanse ca un asemena proiect în perioada următoare să se impună pentru că nu există pe agenda publică şi pe agenda politicienilor din România. Dar el nu trebuie uitat, pentru că va avea o contribuţie majoră la modernizarea acestei ţări”, a continuat acesta.

Atunci când relansează ideea regionalizării României, primarul din Cluj-Napoca susține că o comasare a județelor în regiuni ar aduce multiple avantaje administrative și financiare.

În prezent, în fiecare județ, pe lângă primării, sunt Poliție, servicii de cadastru, carte funciară, „sisteme care și-au clădit mici clici”. În clipa în care aceste structuri vor fi rupte, „gândiți-vă cum ar respira România prin distrugerea acestui sistem clientelar, construit în atâția amar de ani”, a mai spus primarul Emil Boc, la o discuție despre ”Reforma administrativ teritorială a statului”.
De ce a căzut proiectul regionalizării în urmă cu 10 ani
„Atunci le-am comasat în 16 județe, de fapt erau 13, plus trei. Ultimele trei erau Harghita, Covasna și Mureș, pentru că UDMR nu dorise sub nicio formă ca aceste județe să facă parte din alte zone și să își piardă majoritatea. Le-am oferit ultima soluție și să rămână la aceste județe distincte și să le comasăm pe celelalte. Nici acolo UDMR -ul nu a fost de acord și proiectul de regionalizare, pe care l-am avut pe masă, s-a oprit”, a mai spus Emil Boc.