Ce preț are tricoul purtat de Klaus Iohannis la strâns gunoaie de pe râul Argeș

0

Așa cum ne-a obișnuit în ultima perioadă, Klaus Iohannis a participat la o acțiune de ecologizare, și anume a strâns gunoaie de pe malurile râului Argeș. Șeful statului a ținut să precizeze că natura este în grija noastră și avem obligația să o păstrăm în bune condiții. Totuși internauții au observat și că președintele Klaus Iohannis a fost, și de această dată, îmbrăcat în haine de firmă. Astfel, mulți au fost curioși ce preț are tricoul purtat de acesta.

Șeful statului a luat parte, miercuri, la o acțiune de curățare a gunoaielor de pe malul râului Argeș. În acest context, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, prin care a îndemnat la protejarea naturii.

Klaus Iohannis a strâns gunoaie de pe malurile râului Argeș
Președintele s-a alăturat, recent, unei campanii de ecologizare care a vizat strângerea gunoaielor de pe malurile râului Argeș, în localitatea Dărăști, județul Ilfov. Klaus Iohannis a precizat că „natura nu este groapă de gunoi”, drept urmare unii oameni ar trebuie să fie prudenți în privința aruncării deșeurilor.

„Am venit astăzi aici ca să adunăm gunoaie, ca să adunăm gunoaie aruncate de concetățeni de-ai noștri care încă nu au înțeles, din păcate, că natura nu este groapă de gunoi. Pe drumul încoace probabil ați observat peste tot gunoaie, moloz la marginea drumului și cred că este momentul să o spunem foarte clar și apăsat. Trebuie să acceptăm cu toții că marginea drumului nu este groapă de gunoi, albia râului nu este groapă de gunoi”, a spus șeful statului.

De asemenea, Klaus Iohannis a punctat faptul că natura este în grija noastră, de aceea depinde de noi cum o păstrăm.

„Depinde de noi să avem grijă de mediul înconjurător. Și dacă cineva crede că faptul că locuiește în oraș nu are nicio legătură cu mediul pot să-l contrazic direct. Nu există viață sănătoasă fără un mediu sănătos”, a mai spus președintele.

Ce preț are tricoul purtat de Klaus Iohannis
La acest eveniment special, președintele României a ales să poarte o ținută lejeră, în acord cu temperaturile destul de ridicate. Klaus Iohannis a purtat o pereche de blugi negri și un tricou Polo Ralph Lauren. Conform site-ului al casei de modă americană, tricoul costă 95 de dolari americani, adică aproximativ 400 de lei.

De altfel, șeful statului ne-a obișnuit cu apariția la astfel de evenimente în haine de firmă. Astfel, de Ziua Pământului, Klaus Iohannis a marcat evenimentul în Delta Văcărești îmbrăcat cu o jachetă al cărei preț depășește pensia medie din România. Iar cu o lună înainte, a mers la plantat copaci cu o pereche de cizme care costă aproape cât salariul minim din țara noastră.

Klaus Iohannis a făcut un apel la autorități
Klaus Iohannis a scos în evidență că mulți tineri s-au implicat în strângerea deșeurilor de pe râul Argeș. Astfel, șefului statului a făcut apel și la autoritățile locale să se implice în astfel de activități ecologice.

„Mulți, mai ales tineri, sunt alături de noi, înțeleg nevoia unor astfel de acțiuni, însă încurajez autoritățile locale să fie și ele alături de noi. Depinde foarte mult de primar, de consilierii locali să organizeze acțiuni de colectare a gunoaielor, a deșeurilor. Depinde foarte mult de dascăli, să facă muncă de conștientizare în școală, ca tinerii să înțeleagă că locul gunoaielor și a deșeurilor nu este în natură, ci acolo unde ele se colectează. Sigur, aceste centre trebuie organizate iarăși de autorități.Vedeți că este un întreg circuit pe care trebuie să-l avem și noi în România. Este momentul pentru acțiuni decisive și pentru a încuraja astfel de acțiuni, pentru a proteja, pentru a curăța mediul, pentru asta am venit astăzi aici, împreună cu voluntarii «Let’s Do It, Romania!». So, let’s do it! Adică la treabă!”, a mai spus Klaus Iohannis.

Spune ce crezi