Ce spune ministrul Sănătății despre al patrulea val. „Pandemia a început s-o ia mai încet”

0

Odată ce situația din România pare să intre pe un făgaș normal, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a vorbit și despre un al patrulea val. Acesta ar fi în directă legătură cu gradul de vaccinare a populației și cu atingerea imunității în masă. Totuși, ea precizează că situația este bună deocamdată iar presiunea pe spitale și pe secțiile ATI a scăzut.

Noul ministrul al Sănătății a făcut precizări în legătură cu situația epidemiologică din România, cu campania de vaccinare și măsurile de relaxare. Ioana Mihăilă a atras atenția că nu a fost stabilit dacă renunțarea la mască în anumite condiții face parte din măsurile de relaxare de la 1 iunie 2021. Ministrul Sănătății vine și cu vești bune din spitale, unde nu mai este atât de mare presiune pe secțiile de la Terapie Intensivă.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, despre al patrulea val
Vești bune pentru români din partea Ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă. Oficialul a declarat că pandemia a început s-o ia mai încet și că nu mai este atât de mare presiune pe paturile de spital din secțiile de Terapie Intensivă. Ioana Mihăilă a spus că este foarte important ca oamenii să se vaccineze în număr cât mai mare și că nu se știe care este procentul populației care trebuie să fie vaccinată pentru a atinge imunizarea în masă. În caz contrar, ne putem aștepta la un al patrulea val din toamnă.

„Vaccinarea protejează mai ales pentru formele severe de boală, are un grad mai redus de protecţie pentru formele asimptomatice sau formele uşoare de boală, ceea ce implică că, dacă după vaccinare totuşi contractăm virusul, riscăm într-o măsură mică, e adevărat, să transmitem mai departe celorlalţi şi atunci e important ca pe lângă vaccinare, până când ne vom afla într-un grup de oameni care sunt toţi vaccinaţi, să continuăm să păstrăm mască”, a spus Ioana Mihăilă.

Primele măsuri de relaxare, de la 1 iunie
De la 1 iunie ar urma să aibă loc o primă etapă din relaxarea restricțiilor, însă Ministrul Sănătății a precizat că deocamdată nu este sigur că se va putea renunța la masca de protecție la birou, dacă toți cei din interior sunt vaccinați. Aceasta este o variantă, dar autoritățile așteaptă un punct de vedere din partea specialiștilor de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Ioana Mihăilă a precizat că sunt șanse ca până în toamnă (luna septembrie) să începem să renunțăm la masca de protecție în spațiile deschise. Ea a precizat că nu poate să dea date exacte pentru că depinde de foarte mulți factori care nu sunt numai în controlul autorităților. Așadar, precizările făcute de Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, cu privire la al patrulea val, trebuie văzute ca un îndemn la respectarea măsurilor de protecție…

Spune ce crezi