Chirurgul Mihai Radu Diaconescu a murit. Doliu în lumea medicală

0

Chirurgul Mihai Radu Diaconescu a murit după o lungă suferinţă. Trupul neînsufleţit va fi depus joi, între orele 11.00 -12.00 la Spitalul C.F. Iaşi şi în faţa amfiteatrului Clinicilor Chirurgicale ale Spitalului „Sf. Spiridon​” Iaşi” orele 12.00 -14.00.

Chirurgul Mihai Radu Diaconescu a murit. Doliu în lumea medicală
Doctorul Diaconescu, profesor şi fomator al şcolii de chirurgie din Iaşi, va fi înmormântat joi la ora 15:00, la cimitirul Eternitatea.

A fost şeful Clinicii de Chirurgie generală din martie 1993 până în luna septembrie 2007 din cadrul Spitalului CF Iaşi. Mai mult decât atât, a fost marcant cadru didactic la UMF „Grigore T. Popa” Iaşi, dar şi reprezentant de seamă al chirurgiei ieşene, potrivit bzi.

Şefa Secţiei de Ortopedie Iaşi a murit: „Mereu cu zâmbetul pe buze a îngrijit până la sacrificiu micuții pacienți”
Şefa Secţiei de Ortopedie Pediatrică a Spitalului de Copii Sf Maria din Iaşi, dr Simona Lăcrămioara Gavrilescu, a murit miercuri, 19 mai. Colegii medicului sunt înmărmuriţi de durere.

„Colectivul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii Sf. Maria Iaşi regretă nespus trecerea în neființă a doamnei doctor Simona Gavrilescu, un OM deosebit și un profesionist desăvârșit. Mereu cu zâmbetul pe buze a îngrijit până la sacrificiu micuții pacienți. Prin întreaga sa activitate a fost un mentor pentru multe generații de studenți, dar și pentru mai tinerii colegi chirurgi sau ortopezi pediatri!

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină! Drum bun printre îngeri doamna doctor! Nu vă vom uita niciodată!”, a transmis colectivul Spitalului de Copii Sf. Maria din Iaşi.