Cine este Toni Iuruc, cel cu care Simona Halep s-a cununat în urmă cu puțin timp

0

Toni Iuruc, soțul Simonei Halep, a mai fost căsătorit de două ori, sportiva din Constanța fiind cea de-a treia sa soție.

Alina, un fotomodel cunoscut, este prima tânără cu care s-a însurat Toni Iuruc. Cu ea are un copil, iar a doua relație s-a rupt cu câteva luni înainte de a deveni iubitul Simonei. S-a recăsătorit în toamna lui 2018, în septembrie, cu Liana, cu care era împreună de doi ani. Evenimentul s-a produs la celebrul club de fițe „Fratelli” din Mamaia. Potrivit unor surse din apropierea cuplului, apropiații lui Toni Iuruc nu ar fi fost deloc încântați de Liana. Chiar și în aceste condiții, omul de afaceri a luat-o, totuși, de soție în septembrie 2018. Nu ar fi ascultat de cei din jur.

Toni și Liana s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni. S-au căsătorit, iar absolut nimeni nu anticipa ce va urma. La scurt timp după nuntă, actualul soț al Simonei Halep ar fi aflat că soția lui de la acea vreme ar avea o relație extraconjugală. Totodată, femeia care i-a jurat credință ar fi rămas însărcinată. Vestea ar fi căzut ca un trăsnet pentru Toni. Surse din anturajul lui ne-au mărturisit că ar fi fost devastat când a aflat de ”trădarea” Lianei.

Cine este Toni Iuruc
Toni Iuruc a pornit destul de devreme pe calea business-ului, de aceea a ajuns să facă o avere consistentă până la această vârstă. Este un milionar machedon, un tip inteligent (așa îl descriu apropiații), care are mai multe afaceri în România.

Simona Halep și Toni Iuruc, în ziua cea mare
Acesta deține nu mai puțin de șase firme. În 2002, în colaborare cu alți trei parteneri, a înființat agenția full service AdVenture care s-a ocupat de prima campanie a lui Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei, din 2008. Firma l-a avut client pe ex-edilul Bucureștiului și în următoarele campanii.

Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit!
Simona Halep și partenerul său de viață, Toni Iuruc s-au căsătorit! Colegii de la ProSport au prezentat în exclusivitate nunta anului din România!

Cei doi miri au dat ca punct de întâlnire pentru invitați restaurantul Studio 80, din Băneasa. Acolo, norocoșii aleși să fie prezenți la nunta anului au fost așteptați de mirele Toni Iuruc. O parte a invitaților au venit cu mașinile personale, iar restul au folosit mai multe van-uri puse la dispoziție de miri.

După ce a venit toată lumea, Toni a plecat cu alaiul spre casa cuplului din Izvorani, amplasată chiar lângă Comitetul Olimpic. Un loc foarte potrivit pentru un astfel de eveniment, având în vedere că este vorba despre o casă senzațională, care are teren de tenis în față și o curte imensă pe partea dinspre lac. Odată ajunși la casa lui Halep și Iuruc, invitații au fost primiți chiar de Simona, iar petrecerea a început în jurul orei 19:30.