„Ciuperca neagră” care atacă bolnavii de COVID, tot mai aproape

0

„Ciuperca neagră” care atacă bolnavii de COVID-19, tot mai aproape de România. Rusia a înregistrat deja primele cazuri de infecție fungică mortală, care afectează pacienții infectați cu noul coronavirus, dar și pe cei care au trecut deja prin boală şi au sistemul imunitar slăbit.

„Ciuperca neagră” care atacă bolnavii de COVID-19, tot mai aproape de România
Potrivit specialiştilor, ciuperca rară intră pe căile respiratorii şi se răspândește prin tot corpul. Oamenii se infectează atunci când intră în contact cu un anumit tip de mucegai. Cazurile de infecţie fungică rară din Rusia au fost raportate la persoane aflate în stare gravă, care nu ar avea cum să călătorească în India, acolo unde au fost descoperite primele cazuri.

„Din câte știu, au existat doar cazuri izolate de mucormicoză la pacienții cu Covid-19”, a declarat un specialist, potrivit evz.

Un alt expert susține că ciuperca rară se răspândește în climatul subtropical umed și este legată şi de utilizarea antibioticelor.

Primele cazuri au fost descoperite în India
În tot acest timp, „Ciuperca neagră” continuă să apară la pacienții cu COVID-19 din India. Potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, mucormicoza este cauzată de un grup de mucegaiuri numite mucormicete, care cresc în sol și în materia organică în descompunere.

Mucormicoza este o infecție foarte rară. Este cauzată de expunerea la mucegaiul alb care se găsește în mod obișnuit în sol, plante, gunoi de grajd și fructe și legume în descompunere. „Este omniprezent și se găsește în sol și aer și chiar în nas și mucusul persoanelor sănătoase”, spune dr. Nair. Afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate pune viața în pericol la persoanele diabetice sau imunodeprimate sever, cum ar fi pacienții cu cancer sau persoanele cu HIV / SIDA.

Medicul consideră că mucormicoza, care are o rată globală a mortalității de 50%, poate fi declanșată de folosirea steroizilor, un tratament pentru salvarea pacienților cu Covid-19 aflaţi în stare critică. Steroizii reduc inflamația plămânilor și par să ajute la limitarea unora dintre daunele care se pot întâmpla atunci când sistemul imunitar al corpului acţionează în exces pentru a combate coronavirusul. Dar, de asemenea, steroizii reduc imunitatea și cresc nivelul zahărului din sânge atât la pacienții cu diabet zaharat, cât și la cei cu diabet zaharat bolnavi de Covid-19. Se crede că această scădere a imunității ar putea declanșa aceste cazuri de mucormicoză.

Spune ce crezi