„Ciuperca neagră” îi mutilează pe pacienții cu Covid. Noua tulpină are efecte adverse teribile, sunt afectate nasul, ochii și creierul

0

„Ciuperca neagră” îi mutilează pe pacienții cu Covid. Noua tulpină are efecte adverse teribile, sunt afectate nasul, ochii și creierul

În cadrul intervenției chirurgicale, un medic specialist în urechi, nas și gât se ocupa deja la pacienta diabetică. Tânăra se afla deja pe masa de operație, unde un alt specialist îi îndepărta țesuturile afectate de mucormicoză – ciuperca neagră, o infecție fungică rară și extrem de periculoasă, care atacă nasul, ochii și, uneori, creierul.

După ce colegul său își încheia procedura, medicul Nair urma să înceapă o intervenţie chirugicală de trei ore, ca să-i extragă tinerei un ochi, se arată într-un reportaj BBC. „Îi voi scoate ochiul, pentru a-i salva viața. Așa funcționează această boală”, a declarat medicul Akshay Nair.

În condiţiile în care un al doilea val mortal de Covid-19 devastează India, medicii raportează acum o erupție de cazuri care implică o infecție rară – numită și „ciuperca neagră” – în rândul pacienților care se recuperează sau chiar s-au recuperat deja după infecţia cu coronavirus.

Mucormicoza este o infecție foarte rară. Este cauzată de expunerea la mucegaiul alb care se găsește în mod obișnuit în sol, plante, gunoi de grajd și fructe și legume în descompunere. „Este omniprezent și se găsește în sol și aer și chiar în nas și mucusul persoanelor sănătoase”, spune dr. Nair. Afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate pune viața în pericol la persoanele diabetice sau imunodeprimate sever, cum ar fi pacienții cu cancer sau persoanele cu HIV / SIDA.

Medicul consideră că mucormicoza, care are o rată globală a mortalității de 50%, poate fi declanșată de folosirea steroizilor, un tratament pentru salvarea pacienților cu Covid-19 aflaţi în stare critică. Steroizii reduc inflamația plămânilor și par să ajute la limitarea unora dintre daunele care se pot întâmpla atunci când sistemul imunitar al corpului acţionează în exces pentru a combate coronavirusul. Dar, de asemenea, steroizii reduc imunitatea și cresc nivelul zahărului din sânge atât la pacienții cu diabet zaharat, cât și la cei cu diabet zaharat bolnavi de Covid-19. Se crede că această scădere a imunității ar putea declanșa aceste cazuri de mucormicoză.

Spune ce crezi