Doliu în cinematografia internaţională! Unul dintre cei mai iubiţi actori s-a stins din viaţă la 80 de ani

0

Jacques Perrin, actor, regizor şi producător, a murit joi la vârsta de 80 de ani. Este cunoscut pentru rolurile sale memorabile din producţiile „Le Crabe-tambour” sau „Peau d’âne”. Totodată, a coregizat documentarul ”Le peuple migrateur’.

Doliu în cinematografia internaţională. Jacques Perrin a jucat în peste 70 de filme începând din anii 1950. Anunţul decesului a fost făcut de familie.

„Cu imensă tristeţe familia vă informează de dispariţia cineastului Jacques Perrin, mort joi la Paris. S-a stins în pace, la vârsta de 80 de ani”, a anunţat familia pentru AFP.

Doliu în cinematografia internaţională! Încă o stea s-a înălţat la ceruri

Perrin s-a născut la Paris pe 13 iulie 1941, numele lui real fiind Jacques André Simonet. A fost fiul unui manager de la Comédie-Française devenit sufleur la TNP, Alexandre Simonet, şi al unei actriţe, Marie Perrin. A urcat pe scenă la vârsta de 15 ani, apoi a intrat la Conservator.

Membru din 2019 al Académie des Beaux-arts, actor în mai mult de 70 de lungmetraje în cinema din anii 1950, în special în producţii regizate de Pierre Schoendoerffer şi Jacques Demy, el a fost şi coproducător pentru 15 filme de la sfârşitul anilor 1960, de la „Z” de Costa-Gavras la „Himalaya: l’enfance d’un chef”, şi şi-a împrumutat vocea pentru numeroase proiecte.

Şi-a început cariera în cinematografie în anul 1958 cu un rol în „Les Tricheurs” de Marcel Carné. Primul rol important a fost în „La Fille à la valise” de Valerio Zurlini.

Actor cu alură de june prim romantic, el a jucat apoi în „La Vérité” de Henri-Georges Clouzot sau „Compartiment tueurs” de Costa-Gavras, dar s-a remarcat în filmele lui Pierre Schoendoerffer, începând cu „La 317e section” (1965),în care interpretează un sublocotenent.

Memorabil în costumul prinţului din „Peau d’âne” (1970), el va continua să aparăr egulat pe marile ecrane, având roluri marcante precum cel din „Cinema Paradiso” (1989).

Perrin a produs filme precum „Z” de Costa-Gavras (1968), care a primit un premiu Oscar. A urmat „Etat de siège” (1972) şi „Section spéciale” (1974) şi „La Victoire en chantant” (1976). Apoi, s-a reorientat către documentare despre animale şi mediu.