Klaus Iohannis, despre gestionarea răspândirii variantei Delta. Ce urmează în România

0

Klaus Iohannis a vorbit despre despre răspândirea variantei Delta în Uniunea Europeană. Președintele a spus ce îi așteaptă pe români, în perioada următoare.

Varianta Delta a coronavirusului a devenit din ce în ce mai dominantă. Autoritățile din mai multe țări au început să adopte diferite măsuri şi să impună restricţii. Klaus Iohannis a spus ce îi așteaptă pe români, în perioada următoare.

Cum gestionează autoritățile răspândirea variantei Delta
Președintele Klaus Iohannis susține că răspândirea variantei Delta poate fi ținută sub control prin vaccinare, fără impunerea noilor restricții.

Conform Biziday.ro, Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Sofia, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări. Președintele a fost întrebat dacă consideră “că și în România ar trebui să ne gândim mai mult la măsuri restrictive, decât la relaxare”, în contextul răspândirii tulpinii Delta de coronavirus.

Iohannis a discutat și despre o eventuală înăsprire a măsurilor în România: „Sincer, nu cred că măsurile restrictive trebuie impuse acum, dar vaccinarea da. Am trecut printr-un an şi jumătate de pandemie şi am repetat acest lucru de multe ori şi o să o repet şi acum: ieşirea din pandemie şi prevenirea reveniriipandemiei stă în vaccinare”.

Klaus Iohannis a adăugat: „La noi vaccinarea este posibilă, vaccinul este disponibil fără programare, fără niciun fel de birocraţie. Eu recomand în continuare fiecărui român să se vaccineze dacă nu doreşte să ajungă la spital. Atât de simplu este”.

Până pe 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.174

de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până miercuri, au fost confirmate 57 de cazuri de infecţie cu tulpina Delta în nouă judeţe din România, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeş şi municipiul Bucureşti.

„În intervalul 08.07.2021

(10:00) – 09.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 decese (15 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeş, Brașov, Iaşi, Mureș și Prahova.

28 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 2 dintre acestea s-au produs în luna octombrie 2020, 5 în noiembrie 2020, 1 în decembrie 2020, 1 în februarie 2021, 3 în martie 2021, 5 în aprilie 2021, 10 în luna mai 2021 și 1 în iunie 2021, în județele Argeş, Brașov, Iaşi și Mureș.

Dintre cele 29 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

27 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.”, a anuntat Grupul de Comunicare Strategică.