Mama lui Benone Sinulescu, într-o scrisoare către fiul său: „Caută-mă, nu mai pot de dor”

0

Benone Sinulescu este unul din cei mai mari artiști din România, care a bucurat genrații întregi cu melodiile sale. În spatele zâmbetului lui larg și al bucuriei sale pe care o emană sper public, se ascunde o dezămăgire cruntă.

Scrisoarea trimisă de mama lui după ce Benone a fugit de acasă să-și urmeze pasiunea
Părinții lui Benone Sinulescu nu au fost de acord cu dorința lui de a fi artist. I-au impus să dea la medicină, iar chemarea și pasiunea pentru muzica l-a făcut să fugă de acasă, pentru a veni la București să studieze Conservatorul.

Câțiva ani relațiile au fost ceva mai distante, dar niciodată Benone Sinulescu nu a uitat să-i respecte pe cei care i-au dat viață.

În vreme ce se afla în capitală, mama lui i-a trimis o scrisoare, pe care Benone Sinulescu a realizat o melodie. Care odată spune adevărul și ne amintește ce bine este să fim ințelepți.

Scrisoarea primită de Benone Sinulescu de la mama lui
Ionică, nu sunt supărată,
Că doar eşti singurul meu fiu,
Nu ţi-am scris vreme-ndelungată,
Fiindcă adresa nu-ţi mai ştiu.

Sunt bine, inima adică
Mă supără din când în când,
Dar nu m-ar mai durea, Ionică,
De mi-ai trimite tu un rând.

Ionică! Ionică!
Băiatul meu cel bun,
Te aşteapt-o bătrânică
Departe, într-un cătun.
N-ai teamă şi n-ai grijă,
Că traiul mi-e uşor,
Ionică! Ionică!
Dar nu mai pot de dor!

Am recipisa telegramei
Trimisă-n Noaptea de Ajun.
Nu te-a găsit băiatul mamei
Şi-am vrut de taică-tu să-ţi spun.
S-a dus şi bietul moşulică,
Aşa a vrut soarta, mi l-a luat!
Pe tine te mai am, Ionică,
Dar tu eşti tare ocupat…

Ionică! Ionică!
Băiatul meu cel bun,
Te aşteapt-o bătrânică
Departe într-un cătun.
N-ai teamă şi n-ai grijă,
Că traiul mi-e uşor,
Ionică! Ionică!
Dar nu mai pot de dor!

Am tot ce-mi trebuie pe masă,
Şi n-am nevoie eu de bani,
De tine doar, să vii pe-acasă,
Că n-ai mai fost de şapte ani.

Aud că ai maşină mică.
E drept că drumu-i rău la noi,
Dar poţi să vii cu ea, Ionică!
Ţi-o spăl eu, mamă, de noroi.

Ionică! Ionică!
Băiatul meu cel bun,
Te aşteapt-o bătrânică
Departe, într-un cătun.
N-ai teamă şi n-ai grijă,
Că traiul mi-e uşor,
Ionică! Ionică!
Dar nu mai pot de dor!

Am fost la Bucureşti în vară,
Dar, unde să te pot găsi?
Şi am dormit o noapte-n gară,
Pân’ la un tren de-a doua zi.

Stau tot în casa noastră mică,
Şi singură mi-e tare greu.
Aş vrea să te mai văd, Ionică!
Pe urmă pot să plec şi eu!

Ionică! Ionică!
Băiatul meu cel bun,
Te aşteapt-o bătrânică
Departe, într-un cătun.
N-ai teamă şi n-ai grijă,
Că traiul mi-e uşor,
Ionică! Ionică!
Te-aşteapt-o bătrînică
Şi nu mai pot de dor!