Noi controverse privind originea COVID-19: Cum a început, de fapt, pandemia?

0

Consilierul pe probleme de sănătate al Casei Albe, Anthony Fauci, cere Chinei dosarele medicale ale celor 3 cercetători de la laboratorul din Wuhan care s-au îmbolnăvit în noiembrie 2019, având simptome similare Covid-19. În schimb, China acuză americanii că politizează originea coronavirusului fără a avea nicio probă.

La un an şi jumătate de la apariţia noului coronavirus, omenirea nu a aflat încă modul prin care acesta a ajuns la om. Fosta administraţie americană a acuzat China că nu spune adevărul şi că virusul ar fi scăpat din laboratorul din Wuhan, dar Beijingul a negat tot timpul această variantă. Noua administraţie de la Washington pare să se îndrepte tot către laboratorul din Wuhan, locul din care crede că a început totul.

Originea pandemiei de COVID-19
Oficialul american crede că, dacă lumea ar avea acces la înregistrările medicale ale celor 3 cercetători, ar putea înţelege mai bine originile acestei pandemii. Americanii încearcă să facă legătura dintre cei 6 mineri care s-au îmbolnăvit în urmă cu 9 ani după ce au intrat într-o peşteră plină cu lilieci şi cercetările ulterioare chinezilor asupra noului coronavirus.

Acum lipseşte o verigă din lanţul transmisiei către om, iar dacă ar fi fost scăpat neintenţionat din laborator, atunci am avea explicaţiile privind originea virusului.

Pe de altă parte, chinezii au replicat prin raportul OMS, care spune că cel mai probabil, noul coronavirus a evoluat în mod natural către om.
În urmă cu o săptămână, preşedintele american a cerut serviciilor de informaţii un raport complet care să lămurească originea SARS COV 2, responsabil pentru moartea a aproape 4 milioane de oameni.