Nori apocaliptici deasupra oraşului Târgu Jiu, în A Doua Zi de Paşte. Oamenii s-au speriat teribil de ameninţarea din cer FOTO

0

Vestul şi sud-vestul ţării s-au aflat luni sub atenţionare cod galben de vreme rea, iar instablitatea atmosferică a fost dublată de apariţii stranii pe bolta cerească.

Bucuria Învierii a fost înlocuită repede cu spaimă în sufletele a mulţi locuitori din Târgu Jiu, luni dimineaţă. Nu numai că se anunţa furtună, dar norii care o prevesteau erau cel puţin ameninţători, aşa cum oamenii, chiar şi cei mai bătrâni, nu au mai văzut în viaţa lor. Din fericire nu a rămas decât ameninţarea, dacă e să ignorăm ploaia scurtă, cu grindină, care a căzut pe străzile oraşului, fără să provoace însă mari stricăciuni. Imaginile au fost publicate pe site-ul impactingorj.ro.

Specialiștii spun că este vorba despre formațiuni noroase formate în principal din cauza vântului. Norii surprinși în imaginile de la Târgu Jiu se numesc nori de tip raft.

Un nor de tip raft este o formațiune de joasă altitudine, cu formă de pană, bine definită, care se formează de-a lungul marginii principale a unui front de rafală, într-o furtună. Nori de tip raft se formează cel mai adesea chiar înaintea unei linii intense de furtuni.

Acest tip de nori întâlnit foarte rar, uneori se aseamănă cu un „tsunami” pe cer, căpătând înfățișări apocaliptice. Norii de tip “raft” sunt însoțiți în general de vânturi puternice. Un nor raft foarte jos este cel mai bun indicator că se apropie un vânt cu potențial violent.