Nu i-ați văzut niciodată așa! Trei concurenți de la Survivor România 2021 în ipostaze incredibile

0

De mai bine de cinci luni de când se află în competiția Survivor România 2021, concurenții au fost surprinși în fel și chip, dar în această ipostază nu i-ai văzut niciodată.

Survivor România este un show incendiar care testează limitele concurenților și îi pune în situații inedite. În cele cinci luni petrecute în jungla din dominicană, Faimoșii și Războinicii au învățat ce înseamnă foamea, cum să dormi în aer liber încojurat de vietăți, și-au testat limitele fizice și psihice și au făcut față condițiilor nefavorabile din junglă.

Cum au fost surprinși trei concurenți de la Survivor România 2021
Așa cum ne-am obișnuit, Survivor România este o competiție imprevizibilă, în care concurenții trebuie să se adapteze condițiilor nefavorabile din Republica Dominicană, dar cel mai greu a fost să renunțe la obiceiurile cu care erau obișnuiți și să se adapteze la un alt stil în care mâncarea și condițiile lipsesc cu desăvârșire.

Faimoșii și Războinicii se luptă din greu pentru a rezista în competiție și de a ajunge în marea finală.

Competiția se apropie cu pași repezi de final, iar concurenții vor să-și asigure un loc în marea finală. Supraviețuirea este obiectivul principal al concurenților, care de cinci luni de zile au trăit pe propria piele situații și situații.

Imunitatea săptămânii a devenit prioritară pentru cei 8 concurenți care au rămas în competiție, iar zilele lor sunt numărate în concurs, astfel lupta este din ce în ce mai grea și mai intensă.

Deși i-ați văzut în fel și chip, așa nu i-ați văzut niciodată pe unii concurenți de la Survivor România 2021. Dis-de-dimineață, concurenții s-au trezit pregătiți pentru o nouă zi și pentru un nou joc.

De când locuiesc împreună, Faimoșii și Războinicii petrec mai mult timp între ei, ba chiar au legat și prieteni, așa cum sunt Elena Marin și Maria Chițu.

Nu i-ai văzut niciodată așa
Diminețile sunt din ce în ce mai grele pentru concurenți, mai ales că au rămas foarte puțini, iar greul a picat pe fiecare în parte. Trei concurenți de la Survivor au fost surpinși cu fața la cearșaf, exact când s-au trezit.

Destul de șifonați, dar pregătiți pentru un nou joc.

Zanni, Sebi și Albert, au fost surprinși așa cum nu i-ai văzut până acum. După cinci luni în competiție, părul și bara le-au crescut și au început să prindă forme ciudate care îi pun în ipostaze amuzante.

Cei trei concurenți au fost surprinși în momentul în care s-au trezit, fără să aibă timp să reacționeze.

Spune ce crezi