Premierul Florin Cîțu: „România are cea mai rapidă revenire economică din istorie..”

0

Florin Cîţu a făcut mai multe precizări, marți, cu privire la anunțul INS despre o creștere a economiei cu 2,8% în primul trimestru al acestui an. Premierul a afirmat că România este una dintre țările cu cea mai rapidă revenire economică din istorie, după cea mai mare criză economică din ultima sută de ani.

„Am promis, am făcut. Economia României a crescut cu 2.8% în primul trimestru din 2021. Felicitări romani! România are cea mai rapidă revenire economică din istorie ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani scris”, a scris marţi, pe pagina sa de Facebook, Florin Cîţu.
Florin Cîțu declară că România are cea mai rapidă economie din istorie, după o criză economică extrem de aspră
Premierul a menționat că a luat măsurile cele mai bune, pentru ca economia României să fie mai puternică, adăugând că așteaptă rezultate și mai bune în viitor.

„Acum pregătim toate masurile ca economia României post-pandemie să fie mai puternică, mai competitivă, mai rezilientă.

În următorii ani eu mă aştept la o creştere economică care să spulbere toate estimările făcute până acum şi de care să beneficieze TOŢI romanii”, a mai declarat premierul Cîțu.

Astfel, produsul Intern Brut al României a crescut cu 2,8% în primul trimestru al anului 2021. Însă, în comparație cu acelaşi trimestru din anul 2020, a scăzut cu 0,2% şi nu a înregistrat nici o modificare, conform estimărilor transmise, marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).