Prima țară din lume care a autorizat utilizarea vaccinului anti-Covid al Pfizer în cazul copiilor

0

Canada este prima țară din lume care a autorizat utilizarea vaccinului anti-Covid al Pfizer în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Decizia a fost luată de ministrul Sănătății.

Canada a aprobat vaccinarea copiilor împotriva covid-19. Decizia a fost luată de ministerul Sănătății care a luat acestă decizie pe baza datelor din faza a treia a studiilor clinice realizate pe copii care se

încadrează în această grupă de vârstă. „Departamentul a constatat că acest vaccin este sigur şi eficient când este folosit la persoane din această grupă de vârstă mai tânără”, a spus un consilier din minister.

Pfizer a anunțat că serul funcționează foarte bine la această categorie de vârstă. Autoritățile canadiene au autorizat deja serul Pfizer în cazul persoanelor cu vârste de peste 16 ani. În provincia Alberta, care are cea mai mare rată de infecţii din ţară, va fi oferit acest vaccin copiilor cu vârste de peste 12 ani începând de luni.

Coronavirus în Canada

Canadienii au înregistrat 1,2 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi aproximativ 20%, la persoane cu vârste sub 19 ani, deși au o populație cu 37 de milioane de locuitori.

Campania de vaccinare a fost relativ lentă aici, din cauza întârzierii livrărilor de seruri.Aproximativ 34% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin, în timp ce în ţara vecină, SUA, procentul este de 44%, potrivit Our World in Data.

Riscul dezvoltării unei forme grave de Covid-19 la copii este scăzut, iar până acum au fost foarte rare cazurile în care au necesitat tratament spitalicesc.

Compania Pfizer va trebui să ofere informații Ministerului canadian al Sănătăţii legat de siguranţa, eficacitatea şi calitatea vaccinului în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.În luna martie, Pfizer a anunțat că rezultatele iniţiale din studiul pentru vaccinul său la această grupă de vârstă arată o eficacitate de 100% şi un răspuns imun puternic.

Food and Drug Administration (FDA) din SUA şi Agenţia Europeană a Medicamentului analizează în prezent dacă pot să autorizeze serul pentru utilizarea în cazul persoanelor mai tinere, iar o decizie este aşteptată în curând.

Pfizer este unul dintre producătorii devaccinuri care testează serul anti-Covid pe copii. Obiectivul vaccinării lor este menţinerea şcolilor deschise, reducerea răspândirii coronavirusului în comunitate şi protejarea copiilor vulnerabili, cu afecţiuni care i-ar pune în pericol.

În prezent, Moderna şi Johnson & Johnson testează vaccinurile lor pe copii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Moderna va face publice rezultatele curând.

Moderna şi Pfizer îşi testează vaccinurile şi pe copii mai mici, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 11 ani.În Marea Britanie, AstraZeneca testează serul pe 300 de minori.

Cercetătorii vor stabili dacă serul produce un răspuns imun puternic în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani.

La nivel mondial, au fost administrate peste 1,17 miliarde de doze de vaccin, potrivit Our World in Data. scrie stirilekanald.ro

Spune ce crezi