Prima țară europeană care va renunța aproape complet la purtarea măștii de protecție

0

Țara europeană care renunță aproape definitiv la masca de protecție este Danemarca. Masca va trebui purtată într-un singur loc. Află care este acela.

Danemarca este singura țară europeană care a anulat pentru aproape toate spaţiile publice dispoziţiile care vizau purtarea obligatorie a măştilor de protecție, începând de luni, 14 iunie 2021.

Astfel, guvernul de la Copenhaga şi majoritatea partidelor parlamentare s-au pus de acord pentru a elimina aceste reglementări, aflate în vigoare de mai multe luni, iar
rezidenţii danezi trebuie de acum înainte să poarte măşti sanitare doar atunci când folosesc transportul public şi doar atunci când nu stau pe scaune.

Masca de protecție va fi eliminată complet în Danemarca
Din fericire, obligativitatea purtării măştilor sanitare va fi complet eliminată în Danemarca până la 1 septembrie, scrie Agerpres.

Restricţiile antiepidemice din această ţară au fost eliminate gradual începând din primăvara anului 2021 şi aproape toate spaţiile publice au fost redeschise, cu excepţia cluburilor de noapte, care îşi vor relua activitatea în septembrie.

Chiar dacă numărul noilor infectări cauzate de nou coronavirus a crescut uşor după relaxarea restricțiilor, această creştere nu a fost una dramatică. În ultimele zile, rata de incidenţă a infectărilor a scăzut din nou, doar 222 de cazuri noi fiind înregistrate marți, cel mai scăzut număr raportat după luna februarie, și doar un deces.
În Danemarca au fost luate noi măsuri de relxare, deși potrivit celor mai recente cifre comunicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Danemarca a avut o rată de incidenţă de 215 infecţii la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni, cea mai ridicată din spaţiul economic european. Pe de altă parte, rata de vaccinare în Danemarca este una foarte bună, și anume 54,8 la sută din populația eligibilă a fost vaccinată cu cel puțin o doză.

Danemarca o duce bine față de alte țări europene
Din nefericire, încă există țări europene care deși înregistrează date similare atât în privința vaccinării, cât și în privința răspândirii bolii nu au adoptat încă măsuri de relaxare în ceea ce privește renunțarea la masca de protecție.
În Germania, spre exemplu, este încă obligatorie purtarea ei în toate spațiile publice închise (la cumpărături, în transportul în comun etc), deși rata de vaccinare cu o doză a ajuns la 54,7 la sută, iar incidența cazurilor noi este de 0,6 la mie.

Spune ce crezi