Rata de infectare a scăzut sub 1 la mie în Capitală. Toți elevii revin fizic la școală

0

Rata de infectare a scăzut sub 1 la mie în Capitală. Toți elevii revin fizic la școală cel mai devreme de miercuri, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Rata de infectare în Capitală a scăzut luni, pentru prima dată după o lungă perioadă, sub 1 la mia de locuitori, și a ajuns 0,94, conform datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică.
Elevii din București se vor întoarce, în aceste condiții, din nou la școală, după perioada în care s-a mers pe scenariul mixt, cu cei mai mulți elevi învățând până acum în regim online.

Elevii din București revin la școală fizic abia de miercuri
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru HotNews.ro că toți elevii din Capitală s-ar putea întoarce fizic la școală cel mai devreme începând de miercuri. Rata de infectare în București a ajuns luni la 0.94, după ce cu o zi în urmă a fost 1.06, coborând zilnic pe tot parcursul săptămânii trecute.

Sunt totuși sectoare din Capitală unde rata de infectare se menține peste pragul de 1 la mia de locuitori.
Este vorba de sectoarele 1, 2 și 4.

Rata de infectare pe sectoare:
Sector 1 -1,06
Sector 2- 1,05
Sector 3- 0,74
Sector 4- 1,03
Sector 5- 0,8
Sector 6- 0,9

Ministrul Educației: Accesul online la cursuri trebuie menținut
Elevii care au orice simptome specifice COVID, vulnerabilități medicale sau alte motive întemeiate pentru a nu se reîntoarce fizic la școală trebuie sa aibă asigurat accesul online la ore, a declarat luni ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în contextul în care școlile din București vor fi deschise în totalitate din această săptămână.

Sorin Cîmpeanu: Luni vom iniția modificarea ordinului comun cu Ministerul Sănătății
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis că ordinul comun al Ministerului Educației în vederea funcţionării şcolilor privind rata de infectare va fi modificat. Ministrul afirmă că toți elevii se vor putea întoarce la școală a doua zi, după ce rata de infectare va fi sub 1 la mia de locuitori.

„Conform
ordinului comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății, școlile funcționează toată săptămâna luând ca referință rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente. Constatând că un număr important de localități sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuțiilor cu ministrul Sănătății, luni vom iniția modificarea ordinului comun, în sensul în care referința să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie”, a scris ministrul Educației pe pagina sa de Facebook.

El a menționat că ordinul comun ce va fi modificat, va fi publicat, astăzi, în Monitorul Oficial, pentru ca mai mulți elevi să poată merge la școală fizic.

„Ne dorim ca ordinul comun de modificare să fie semnat și publicat în Monitorul Oficial în cursul zilei de 17 mai, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la școala. Insistăm în continuare pe respectarea riguroasa a măsurilor de protecție sanitară în interiorul școlilor”, a precizat ministrul.

Ministrul Educației mai spune că toate celelalte reguli dn ordinul comun vor rămân se vor aplica în continuare.

Astfel, de astăzi, peste 90% dintre elevi se întorc fizic la școală, respectând în continuare purtarea măștii în interior.

Spune ce crezi