Restricții de circulație în Capitală în acest weekend! Mai multe tramvaie și autobuze vor circula pe trasee deviate

0

Restricții de circulație în Capitală în acest weekend! Mai multe tramvaie și autobuze vor circula pe trasee deviate, fiindcă în București voravea loc competiții sportive.

”Festivalul Nostalgia” va avea loc pe str. Lipscani, iar traficul rutier va fi restricționat în perioada 02 – 05 septembrie 2021, pe Str. Lipscani între intersecția cu str. Domnița Anastasia și Calea Victoriei.

Restricții de circulație în Capitală în acest weekend

Primăria Capitalei a anunțat că vor fi restricții de circulație în București, în zilele de sâmbătă și duminică, 4 și 5 septembrie 2021, deoarece orașul este gazda unor competiții sportive.

Mai multe autobuze și tramvaie vor circula pe trasee deviate, în timpul desfășurării evenimentelor sportive: “Turul României 2021”, “OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2021”, meciul de fotbal dintre România şi Liechtenstein, dar şi de “Festivalul Nostalgia”, conform comunicatului emis de Primăria Capitalei.

Vor avea traseul modificat 46 de linii de transport în comun ale STB și vor fi înfiinţate patru linii-navetă de autobuz.

Sâmbătă, 4 septembrie, va fi deviat traseul a 12 linii de autobuz104, 116, 117, 123, 133, 136, 232, 312, 313, 361, 385 şi 783.

Duminică, 5 septembrie, va fi modificat traseul liniilor: 1, 24, 40, 44, 45, 46, 61, 66, 69, 70, 79, 85, 86, 90, 97, 104, 116, 117, 122, 123, 131, 133, 136, 137, 138, 143, 168, 178, 201, 205, 226, 231, 232, 282, 312, 313, 330, 331, 335, 361, 368, 381, 385, 783.

Noile trasee ale mijloacelor de transport în comun de pe rutele pe care au fost instituite restricții de trafic pot fi consultate AICI.

Restricții de trafic, provocate de competiția de ciclism

Sâmbătă, 04 septembrie, se va închide rondul de pe Șoseaua Kiseleff în intervalul orar 11.00 – 17.00 pentru amenajarea zonei de sosire și ceremonia de premiere a câștigătorilor.

În intervalul orar 15.00 – 17.00, va fi restricționată circulația pe banda I pe traseul DN1 – Șos București Ploiești – Casa Presei Libere – Arcul de Triumf – Rond Șoseaua Kiseleff, pentru intrarea în București a caravanei cicliste sub supravegherea Brigăzii Rutiere.Traficul rutier pe acest traseu se va desfășura pe celelalte benzi de circulație, sub îndrumarea Brigăzii Rutiere.

Restricții de trafic, provocate de maraton

Sâmbătă, 04 septembrie, traficul va fi restricționat în intervalul orar 08:00 – 12:30, pe următoarele trasee:

Ora 08:50– CURSA 10 km – fotolii rulante pe traseul: START- bdul Libertății – dreapta pe Splaiul Independenței – stânga Bd. Unirii – Piața Alba Iulia – dreapta bdul Decebal până la intersecția cu Str. Dristorului (fără afectarea traficului auto în intersecție), întoarcere 180 grade

– continuare Bd. Decebal – dreapta Bd. Unirii – dreapta Bd. I. C. Brătianu – stânga Str. Halelor – continuare Splaiul Independenței – stânga Pod Hașdeu (fără afectarea traficului auto în intersecție) – stânga Splaiul Independenței – dreapta Bd. Națiunile Unite – dreapta Bd. Libertății, FINISH.

Ora 09:00– CURSA 10 km pe traseul: START- bdul Libertății – dreapta pe Splaiul Independenței – stânga Bd. Unirii – Piața Alba Iulia – dreapta bdul Decebal până la intersecția cu Str. Dristorului (fără afectarea traficului auto în intersecție), întoarcere 180 grade – continuare Bd. Decebal

– dreapta Bd. Unirii – dreapta Bd. I. C. Brătianu – stânga Str. Halelor – continuare Splaiul Independenței – stânga Pod Hașdeu (fără afectarea traficului auto în intersecție) – stânga Splaiul Independenței – dreapta Bd. Națiunile Unite – dreapta Bd. Libertății, FINISH.

ORA 10.45 – CURSA 5 km pe traseul: START- bdul Libertății – dreapta pe Splaiul Independenței – stânga Bd. Unirii – stânga Bd. I. C. Brătianu – stânga Bd. I. C. Brătianu – stânga Str. Halelor – continuare Splaiul Independenței – stânga Pod Hașdeu (fără afectarea traficului auto în intersecție) – stânga Splaiul Independenței – dreapta Bulevardul Națiunile Unite – dreapta Bd. Libertății, FINISH.

Restricții de trafic, provocate de competiția de Finala Competiției ”Turului României”

Duminică, 5 septembrie, pentru Finala Competiției ”Turului României”, traficul rutier va fi închis în intervalul orar 10.30 – 21.00, astfel:

  • în intervalul orar 10.30 – 13.00, închidere traseu alveolele Kiseleff- Piața Arcului de Triumf (fără blocarea intersecției)- și retur pentru cursa copiilor;
  • în intervalul orar 15.00 – 17.00 se va desfășura finala Competiției ”Turului României” pe traseul alveolele Kiseleff- Șos Kiseleff – Arcul de Triumf – Șos. Regele Mihai I- întoarcere la Piața Presei Libere – retur.
  • în intervalul orar 17.00 – 18.30, premierea participanților în rondul de pe Șoseaua Kiseleff;
  • în intervalul orar 18.30 – 21.00, dezafectare și defluire totală a participanților și a carosabilului.

Restricții de trafic, provocate de competiția de Meciul de fotbal România- Liechtenstein

Meciul de fotbal România- Liechtenstein va avea loc în 5 septembrie pe Stadionul Arena Natională, iar pentru buna desfășurare a evenimentului se vor institui restricţii rutiere după cum urmează:

  • începând cu ora 12:00, pe bd. Pierre de Coubertin, între str. Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în Stadionul Arena Natională, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;
  • începând cu ora 15:00, pe str. Toni Bulandra, între Vatra Luminoasă şi rond str. Maior Coravu;
  • Mijloacele STB vor fi deviate pe str. Vatra Luminoasă, iar capătul liniilor va fi mutat direct în depoul de pe str. Tony Bulandra în data de 05.09.2021, începând cu ora 15:00.
  • Incepând de sămbătă, 04 septembrie, ora 07:00, se va restricționa parcarea autoturismelor în zona intrării din bd. Basarabia a Stadionului Arena Națională.
Spune ce crezi