Romanii pot cumpara pana la sase ani de vechime pentru pensie. Parlamentul a aprobat ordonanta

0

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat ordonanta de urgenta privind cumpararea vechimii in munca, cu 304 voturi ”pentru”, 2 ”impotriva” si o abtinere, care stabileste cadrul legal pentru completarea de catre persoanele care nu au calitatea de pensionar a stagiului de cotizare in sistemul public de pensii, scrie Agerpres.

Camera Deputatilor este for decizional pentru acest act normativ.

Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 163/2020, care stabileste cadrul legal pentru completarea, de catre persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare in sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limita de varsta, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate partial, prin incheierea unui contract de asigurare sociala pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori implinirii varstei standard de pensionare.

“Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contributiei de asigurari sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii incheierii contractului de asigurare, in care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia, in tara, in statele membre ale

Uniunii Europene sau in alte state cu care Romania aplica instrumente juridice internationale in domeniul securitatii sociale. Pana la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevazute la art. 1 pot incheia un contract de asigurare sociala in vederea obtinerii pensiei pentru limita de varsta”, scrie in proiect.

Acesta mai prevede ca baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale o constituie venitul lunar asigurat inscris in contractul de asigurare sociala, care nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata in vigoare la data incheierii contractului de asigurare sociala.

Plata contributiei de asigurari sociale datorate se efectueaza intr-o singura transa sau esalonat, in transe lunare, pana la data de 31 august 2023, mai spune proiectul.

Cat costa sa va cumparati vechime

Vechimea este necesara pentru romani, iar acum acestia o pot cumpara. Preturile difera in functie de cati ani vrei sa iti cumperi. De exemplu, daca vrei sa iti cumperi 6 ani de vechime (intre 2013 si 2018), va trebui sa scoti din buzunar 23.200 de lei.

Romanii care doresc sa isi cumpere vechimea pentru perioada pensionarii trebuie sa stie ca plata se poate face si in rate.

Pensii 2021. Care sunt conditiile pensionarii?

-nu are calitate de pensionar la data incheierii contractului de asigurare sociala;
-nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilata stagiului de cotizare in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia, in tara, in statele membre UE sau in alte state cu care Romania aplica instrumente juridice internationale in domeniul securitatii sociale, in perioada pentru care se solicita asigurarea;
-nu a avut obligatia asigurarii in sistemul public de pensii in perioada pentru care se solicita o astfel de asigurare.

Spune ce crezi