Săptămâna Luminată 2022. Cele mai importante rânduieli, tradiții și obiceiuri

0

Săptămâna de după Învierea Domnului se numește Săptămâna Luminată și este una dintre cele mai frumoase perioade din timpul anului. A primit această denumire pentru că se spune că în aceste zile toate s-au umplut de Lumina Sfântă a Învierii Domnului. Este prima săptămână din cele patruzeci în care creștinii se salută cu Hristos a Înviat!, și răspund cu Adevărat a Înviat!

Cele mai importante rânduieli din Săptămâna Luminată
Iată ce trebuie să știe fiecare credincios despre Săptămâna Luminată. În primul rând aflați că zilele de miercuri și vineri sunt zile cu harți, adică zile în care Biserica face dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului.

Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților, prima după Rusalii, avem dezlegare la pește. De asemenea, este important de spus că în perioada dintre Învierea Domnului și Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice.

În ziua de marți din Săptămâna Luminată au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agnet, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agnet, care este uscat și sfărâmat după o rânduială specială, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar.

Acest Agnet este folosit de-a lungul anului pentru împărtășirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine întemeiate.

În vinerea din Săptămâna Luminată, zi în care Biserica Ortodoxă cinstește Izvorul Tămăduirii, se obișnuiește ca după otpustul Sfintei Liturghii să se săvârșească slujba sfințirii celei mici a apei.

Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată
Ce este interzis în Săptămâna Luminată. Din popor se spune că în Marțea Albă nu se lucrează, nu se spală, nu se calcă, nu se face curat în casă. Se obișnuiește ca femeile să dea de pomană pască și vin roșu.

Ziua de miercuri din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbații au voie să facă muncile câmpului, însă femeile nu pentru că se spune că aduc rozătoarele în casă. În Joia Albă se cinstesc holdele, grădinile și grânele, iar în Vinerea din Săptămâna Luminată se sfințesc fântânile, după slujba de seară.