Sărbători 2021. Când pică anul acesta Înălțarea Domnului și Rusaliile

0

Paștele a fost cea mai importantă sărbătoare a anului, care a rememorat Învierea Domnului. Totuși, mai urmează și alte evenimente cu o mare însemnătate, care se leagă tot de Paște, respectiv Înălțarea Domnului și Rusaliile. Vezi când cad anul acesta sărbătorile a căror dată variază în funcție de Paște.

Înălțarea Domnului 2021

Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Paște, în joia din săptămâna a șasea după Înviere. Această sărbătoare variază mereu în funcție de Paște și așa se calculează data la care credincioșii vor ține cont de ea.

Anul acesta sărbătoarea cade pe 10 iunie, iar din acel moment creștinii renunță la urarea „Hristos a Înviat”, fiind înlocuită cu „Hristos s-a înălțat”, la care se răspunde „Adevărat s-a înălțat”. Iisus, după Înviere, s-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care s-a înălțat la cer, de față cu ei.

Până la sfârșitul secolului al IV-lea, Înălțarea se sărbătoarea în aceeași zi cu Rusaliile, dar s-a schimbat data. Tot de Înălțare este și Ziua Eroilor care au servit țării noastre și au murit pentru ea.

De Înălțare se vopsesc din nou ouă, se fac pregătiri și oamenii merg la biserică unde sfințesc bucatele, pe care le dau apoi de pomană celor trecuți în neființă. se spune că aceasta este ultima zi în care se pot mânca ouă roșii.

Cum se întâmplă şi la alte sărbători mari, mulţi obişnuiesc să ţină trei zile de sărbătoare, începând cu ajunul, adică miercuri, zi de post, continuând cu vineri, altă zi de post. De asemenea, nu se coase, nu se spală și nu se fac treburi la câmp sau prin casă. Toate pregătirile se fac înainte.

Oamenii cred că, odată cu Domnul, se înalţă la cer şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace. Se spune că unii se rătăcesc și mai rămân printre noi, de unde și ideea de strigoi, de care oamenii se tem și pe care îi alungă cu usturoi și tot felul de trucuri.

Rusaliile 2021

Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște. De Rusalii, atât creștinii ortodocși, cât și cei greco-catolici, sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh. Sărbătoarea mai este numită și Cincizecime, pentru că se sărbătorește la 50 de zile de la Învierea Domnului.

Prima și cea de-a doua zi de Rusalii sunt zile libere legale. Potrivit Codului Muncii, zilele libere de Rusalii se acordă în funcție de data la care este sunt sărbătorite de fiecare cult religios în parte. Rusaliile catolice pică la 23 mai, iar cele ortodoxe pe 20 iunie.

Spune ce crezi