Sofia Vicoveanca trăieşte emoţii extrem de puternice din cauza războiului din Ucraina

0

Faptul că Sofia Vicoveanca s-a născut într-un sat de lângă Cernăuți o fac să trăiască cu emoții puternice războiul din Ucraina. Artista a avut parte în anul 1941 de o experiență de-a dreptul traumatizantă. Atunci mama sa a luat-o în brațe a pus câteva lucruri într-o traistă și a fugit din calea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Solista s-a născut la Toporăuţi (Toporuica de astăzi), situată la doar câţiva kilometri distanţă de Cernăuţi.

Sofia Vicoveanca, emoții mari din cauza războiului din Ucraina
În 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mama Sofiei Vicoveanca a îngropat o parte din averea familiei, şi-a pus doar câteva lucruşoare într-o traistă, şi-a luat fata în braţe, şi s-a alăturat unui grup de oameni care se îndrepta spre zona Vicov, din judeţul Suceava.

„Eram mică, dar ce văd acum retrăiesc prin lacrimile mamei mele care şi-a lăsat tot acolo (n.red în satul de lângă Cernăuţi). A venit cu câteva lucruri puse într-o traistă, cu un grup de oameni, cu o căruţă. Din poveştile ei ştiu, avea câteva merinde şi schimburi pentru mine. Nu şi-a lăsat acolo cămaşa de mireasă şi basmaua pe care le am eu acum în zestre”, a povestit artista.

Mama Sofiei Vicoveanca nu s-a mai întors niciodată la Toporăuţi
Cu toate că nu a mai revenit niciodată la Toporăuţi, mama artistei a trăit cu un dor foarte mare pentru locurile de natale.

„Ce văd mi se rupe sufletul, plâng şi mă rog la Dumnezeu pentru linişte, pentru pace. Pentru aceşti copii care sunt martori acum şi care vor fi marcaţi toată viaţa. Nu vor uita de amar şi tot ce se întâmplă privind părinţii. Mergând pe picioare, deja au amintiri. Este cumplit. Să rugăm pe bunul Dumnezeu, numai El poate să facă minuni şi să ne deaclinişte şi pace.

Doamne, dă-le înţelepciune celor care sunt însetaţi. Nu se poate, atâta lume disperată. Eu retrăiesc, mă rup de durere. (…) Nu credeam că voi retrăi nişte clipe din copilărie. Cer iertare pentru sufletul încărcat de lacrimi. Mă rog la Dumnezeu pentru pace. Domnul ne îndeamnă la iubire şi la iertare, dar noi ne-am făcut toţi judecători. Fiecare dintre noi îl judecăm”, a spus Sofia Vicoveanca.

Secretele din viața Sofiei Vicoveanca
Pe lângă cariera artistică impresionantă, Sofia Vicoveanca a avut o căsnicie frumoasă alături de Victor Micu, bărbatul care i-a cucerit inima încă din tinerețe. Decesul partenerului ei de viață a afectat-o enorm și nu a dorit să își mai refacă viața. Interpreta și-a îndreptat atenția spre cariera muzicală, dedicându-se publicului.

Sofia Vicoveanca a trecut prin mai multe drame, după ce și-a pierdut oamenii dragi din familie. După moartea mamei pe 24 aprilie 1990, artista a decis să nu mai cânte niciodată în această lună în semn de respect și omagiu față de cea care i-a dat viață.

Un alt aspect surprinzător din trecutul cântăreței este acela că imediat după nașterea băiatului ei vocea i s-a schimbat.