Sorin Cimpeanu, anunt de ultima ora. Cum incepe scoala in septembrie.

0

Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a reconfirmat ca scoala va incepe cu prezenta fizica, in data de 13 septembrie, dar nu exclude, totusi, ca scenariile de anul trecut – rosu, galben si verde – sa intre din nou in vigoare, daca valul 4 va fi unul de amploare. Ar putea fi, insa, modificate criteriile sau pragurile care stabilesc daca elevii vor face ore online sau vor sta in banci, la scoala.

Incepand din data de 13 septembrie, orele se vor face „cu prezenta fizica. Asta este decizia la acest moment. Suntem obligati, insa, sa luam in calcul, posibilitatea de rezerva, in cazul total nedorit – o situatie in care eu personal am dreptul sa nu cred, avand in vedere ca in scoli se respecta regulile mai riguros decat in multe alte medii, avand in vedere procentul celor vaccinati din scoli, avand in vedere respectarea regulilor – am dreptul sa cred ca vom incepe scoala cu prezenta fizica, fara niciun fel de scenarii. Elevii care au contraindicatii medicale sau care prezinta simptome vor sta in continuare acasa, scoala fiind obligata, in continuare, sa le asigure accesul la procesul de invatare in sistem online. Dar pentru toti ceilalti elevi, scoala cu prezenta fizica”, a declarat Sorin Cimpeanu la Digi 24.

Scenariile se vor reconfirma la inceputul lunii septembrie
„Daca vom avea o evolutie nesperata din punct de vedere epidemiologic, avem pregatite scenariile de functionare. Vorbim despre praguri pe care o sa le reconfirmam la inceputul lunii septembrie, dupa ce vom sti deja care este evolutia epidemiologica, printr-un ordin comun de ministru al ministrului educatiei si ministrului sanatatii”, a declarat Cimpeanu. „Suntem in permanenta legatura si foarte atenti la evolutia epidemiologica”, a mai spus ministrul Educatiei.

„Vom sustine aceleasi scenarii sau chiar o ridicare a nivelului pana la care elevii pot participa la scoala cu prezenta fizica”, a afirmat ministrul. „Prima varianta este sa ramanem pe aceeasi varianta cunoscuta a scenariilor rosu, galben, verde”, a spus Sorin Cimpeanu.

„Ceea ce stim in acest moment si ceea ce am anuntat ca modalitate asumata este ca scoala va incepe cu prezenta fizica. Am pierdut mult prea mult. Sunt nevoit sa repet principiul conform caruia scolile trebuie sa se inchida ultimele si sa se deschida primele. Scoala este o activitate esentiala. Scenariul principal este cel cu prezenta fizica”, a declarat ministrul, subliniind ca „exact asta a spus si dl. presedinte”.

Centre de vaccinare in scoli, pentru elevi, parinti si bunici
Odata cu inceperea noului an scolar, cabinetele medicale ale scolilor ar putea functiona ca centre de vaccinare pentru elevi, parinti si bunici, a mai spus ministrul educatiei, Sorin Cimpeanu.

De asemenea, ministrul educatuei a avut o surpriza placuta din partea inotatorului David Popovici, care, la cei 16 ani ai sai, a declarat ca s-a vaccinat si a facut un apel la vaccinare.

„David Popovici a spus intr-un mod mult mai clar decat as putea sa spun eu, la putin peste 16 ani: M-am vaccinat, am tinut neaparat sa ma vaccinez si va indemn pe voi toti sa va vaccinati pana la inceperea scolii pentru ca scoala online nu este deloc o varianta pe care sa ne-o dorim. Acest elev, dincolo de performantele sportive, da dovada de o educatie, un bun-simt, o modestie si o inteligenta absolut admirabile, care te fac mandru ca esti roman si care te fac mandru ca esti profesor si este un produs al scolii romanesti”, a mentionat Sorin Cimpeanu.