Surorile Gabor sunt pline de bani, dar au cerut ajutor de înmormântare, de la stat, pentru tatăl lor

0

Surorile Gabor, și ne referim la celebrele Monica și Ramona, duc o viață lipsită de griji și au cam tot ce și-ar putea dori cineva. Astfel, poate mira pe multă lume faptul că acestea au solicitat din partea statului bani pentru înmormântarea tatălui lor. În aceste condiții, în contul Monicăi Gabor a fost virat anul trecut respectivul ajutor financiar care se acordă în caz de deces.

Au devenit celebre în urmă cu mai mulți ani, însă de numele lor au fost legate mai multe scandaluri care au făcut deliciul presei mondene. Monica și Ramona Gabor, căci despre ele este vorba, au decis cu câțiva ani în urmă să ia viața de la capăt departe de România. În timp ce fosta soție a lui Irinel Columbeanu trăiește în America, alături de iubitul și fiica ei, Ramona a ales să locuiască în Dubai, acolo unde are mai multe afaceri.

Surorile Gabor au solicitat ajutor de înmormântare

Monica, Ramona și Alina Flueraru, sora cea mai mare a surorilor Gabor, au făcut anul trecut o cerere pentru a primi ajutor de înmormântare din partea Casei Județene de Pensii Bacău. Acestea au solicitat suma 5.429 lei pentru înmormântarea tatălui lor, care se acordă de la stat în astfel de situații. Banii au fost asigurați din Bugetul de Asigurări Sociale de Stat, iar suma a fost virată în contul Monicăi Gabor pe data de 6 iulie 2020.

Totuși, poate părea bizară toată această poveste în condițiile în care Monica și Ramona Gabor duc o viață de lux în SUA și în Dubai. Reamintim că Monica Gabor trăiește alături de milionarul Mr. Pink, în America, iar Ramona se află în Dubai de ani buni, acolo având și o afacere cu parfumuri.

„Am lansat o linie de 5 parfumuri și un discovery collection – un kit cu cele 5 parfumuri în miniatură pentru ca doritorii să le poată testa pe toate, pentru a se decide pe care îl preferă. Două dintre ele sunt mai feminine, unul e foarte dulce și altul mai pudrat. Iar celelalte trei sunt mai masculine, dintre care unul mai oriental. Prețul unui parfum este de 150 de euro”, spune Ramona Gabor, care a devenit între timp și expert în diamante, plătind 7.500 de euro pentru cursuri de gemologie.

De ce a murit tatăl surorilor Gabor

Emil Gabor a murit în iunie 2020, în garsoniera sa din Bacău. Acesta a suferit un infarct și locuia singur de ani buni. Supraviețuia cu ajutorul pensiei și din ajutorul modest primit de la fiicele sale. De altfel, bărbatul avea probleme de sănătate de mai multă vreme și era dependent de alcool. Emil Gabor era și divorțat de soția lui, mama surorilor Gabor, care a murit în urma unui accident, în timpul unui pelerinaj la o mănăstire din județul Gorj.

„Mi-e dor. Uite că… am crescut 3 copiii și… e greu, sunt peste mari și țări. Aș fi vrut și eu să fie lângă mine. Că, uite, ajungi la bătrânețe și rămâi singur. Dar nici nu poți să ții nici lângă tine, că n-ai cum. Alina mea are doi copii aici, locuiește aici, nu în străinănate. Sunt în relații bune cu fetele, cu sănătatea e greu”, a dezvăluit Emil Gabor în ultimul lui interviu. Reamintim că Alina, cea mai mare dintre surorile Gabor, care locuiește într-o vilă de la intrarea în Bacău, s-a ocupat de toate detaliile înmormântării tatălui ei.

Spune ce crezi