Veste bombă despre pensiile românilor. Ce planuri are alianța de guvernare

0

Alianța de guvernare ia în calcul realizarea unei noi legi a pensiilor, subiectul fiind discutat ieri în ședința coaliției de guvernare. „Este foarte clar că vorbim despre o nouă lege a pensiilor”, a precizat vicepremierul Dan Barna.

Tema pensiilor s-a aflat printre subiectele discutate marţi de liderii coaliţiei de guvernare. Este luată în calcul realizarea unei noi legi a pensiilor care să schimbe legislația creată în ultimii ani de guvernele PSD.
O nouă lege a pensiilor în România, din 2023. Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, în privinţa reformei pensiilor, că în coaliţie nu există, în acest moment, discuţii despre creşterea vârstei de pensionare, ci despre o nouă lege pentru a face sistemul „sustenabil şi echilibrat”, act normativ care, previzionează el, ar urma să fie aplicat din 2023.

Șeful UDMR, Kelemen Hunor: Nu discutăm de creșterea vârstei de pensionare
Întrebat despre un calendar al finalizării noii legi a pensiilor, liderul UDMR a spus că perspectiva reală se referă la anul 2023. „Eu nu pot să vă spun astăzi când se va termina, dar aplicarea înainte de 2023 este imposibilă; perspectiva anului 2023 pentru o nouă lege a pensiilor este o perspectivă reală, nu mai repede”.

„În acest moment nu discutăm de creşterea vârstei de pensionare, în acest moment discutăm despre o nouă lege pentru a face sistemul
sustenabil şi echilibrat. Deci, ceea ce va conţine acest lucru, în anul 2023, probabil, că nu se va întâmpla azi, nu se va întâmpla nici în 2022, dar aici discuţiile abia sunt la început, dar vom vedea exact ce înseamnă pensii, sistemul de pensii, din acest punct de vedere, sustenabil”, a declarat Kelemen Hunor, marţi, la TVR 1, întrebat despre reforma sistemului de pensii, respectiv dacă se are în vedere creşterea vârstei de pensionare.

Potrivit acestuia, în acest moment există o lege în vigoare, plus ordonanţa de urgenţă prin care s-au modificat nişte articole şi în acest moment a început un proces de recalculare a pensiilor.

Hunor a dat ca exemplu discrepanţa dintre pensia un muncitor care s-a retras în 2015 şi unul care a ieşit la pensie în 2020, în baza aceloraşi criterii.
„Deci, nu e acceptabil să fie o diferenţă foarte mare; sau un inginer care a avut o cotizaţie de nu ştiu cât, în condiţii similare cu un alt inginer care a ieşit cu cinci ani mai târziu, e o diferenţă mare. Recalcularea înseamnă să existe o echitate mult mai mare, este în procedură la Ministerul Muncii şi trebuie să aşteptăm să se termine această procedură”, a precizat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

Discuții despre „pensionarea anticipată”
Vicepremierul din partea UDMR a adăugat că o altă discuţie este legată de „pensionarea anticipată”, punctând că, în opinia sa, „nu este corect să iasă cineva la pensie la 45 de ani”.

„Se poate face, se poate discuta, dar, din punctul meu de vedere, nu este corect să iasă cineva la pensie la 45 de ani. Dacă cineva îmi spune în ţara asta că este corect să fii pensionar la 45 de ani, doar că ai fost poliţist, atunci eu spun că nu există dreptate în această…, nici în cazul magistraţilor. Eu nu spun că trebuie să stea până la 65 de ani sau până la 70 de ani poliţistul în intersecţie, nu despre acest lucru vorbim, dar nici nu se poate accepta că unii la 45 de ani sunt pensionari, după care se reangajează, de obicei la stat, iau şi pensia, iau şi un salariu bun. Deci, acest lucru trebuie discutat şi nu se îndreaptă împotriva nimănui. Nu e corect. Profesorul sau medicul sau învăţătorul nu e stresat? Şi lucrează până la 65 de ani”, a susţinut Kelemen Hunor.

Oficialul guvernamental a precizat că există o discuţie în acest moment cum se poate găsi un echilibru în societate. „Dar, trebuie să recunoaştem că, da, e vorba despre o nouă lege, mai echilibrată şi mai echitabilă”, a spus Hunor.

Premierul Florin Cîțu promite transparență pe noua lege a pensiilor
Coaliția de guvernare a decis, în ședința de marți seara, că e nevoie de elaborarea unei noi legi a pensiilor. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Dan Barna. Premierul Florin Cîțu a spus că legea va fi transparentă și că vor fi „mai multe etape”.

„În momentul de față e foarte clar- și acesta e un angajament, că vorbim despre o nouă lege a pensiilor”, a spus Dan Barna după ședința coaliției de guvernare.

Întrebat în legătură cu acest subiect, Cîțu a spus: „Legea pensiilor va fi publicată, va fi transparență, o să fie mai multe etape”.