Viorel Lis, probleme grave de sănătate: „Mi-au spus să nu mă aștept la minuni”

0

Fostul edil al Bucureștiului se confruntă cu unele probleme la picioare, pe lângă diagnosticele vechi pe care le are de câțiva ani. Viorel Lis a dezvăluit cum se simte acum, dar și ce speranțe i-au dat medicii.

Avea dureri mari, iar la un moment dat nu mai putea să meargă deloc. Viorel Lis a ajuns pe mâna medicilor și a primit un diagnostic crunt: semi-pareză. Urmează un tratament de specialitate, face exerciții și se simte puțin mai bine.Totuși, chiar și așa, fostul edil al Capitalei are nevoie de ajutorul soției sale. Medicii i-au spus să nu se aștepte la vreo minune în ceea ce privește starea sa de sănătate.

”Sunt la recuperare, am probleme cu picioarele, cu mersul. Nu prea mă mai duc. Am un fel de parapareză. M-au stimulat de la început, mi-au spus să nu mă aștept la minuni, dar văd că mă simt puțintel mai bine. Nu mai puteam să merg deloc aproape.

În casă mă mișc destul de bine, pentru că mai sunt ziduri, însă afară este greu de mers, mă ține Oana, mă ajută. Stau acasă, fac niște pariuri, exerciții și îmi trece timpul. Mi-au spus că măcar să îmi îmbunătățească mersul. Asta-i viața”, a dezvăluit Viorel Lis într-o emisiune TV.

Oana Lis, sprijin de nădejde pentru soțul ei
Oana şi Viorel Lis sunt împreună de la sfârşitul anilor ’90 şi formează unul dintre cele mai nonconformiste cupluri din showbiz-ul autohton. Între ei este o diferenţă de vârstă de 35 de ani, însă timpul a demonstrat că iubirea lor a fost mai presus decât orice prejudecată sau obstacol pe care l-au întâmpinat.Oana Lis este un sprijin de nădejde pentru soțul ei și a mărturisit că îi va fi alături acestuia până când moartea îi va despărți.

“Este adevărat că Viorel nu a mai ieșit din casă. Are niște probleme la picioare. O să fiu alături de el până la moarte. Am fost împreună și când Viorel era sărac. Pentru alții poate părea ceva deosebit, pentru mine este ceva obișnuit. Îi fac masaj, stăm de vorbă, ia pastilele. Pentru mine este ceva ușor, pentru că așa este atunci când este iubire. Mă port cu el așa cum sper că ar face și el cu mine. Viorel se mișcă doar dacă ia pastile de durere”, a povestit Oana Lis în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Spune ce crezi